Mai mult decât o nuntă

Oricât am încerca să întoarcem pe toate fețele un eveniment precum o nuntă, tot o nuntă rămâne: există un mire, o mireasă îmbrăcată în alb, o cununie religioasă, mâncare, băutură și dans. Orice și oricât ai vrea să faci mai diferit, cam toate sunt la fel.

Din momentul în care am început să organizez nunta, am vrut neapărat ca a noastră să fie măcar o idee mai diferită. Am știut că nu vreau o nuntă tradițional românească cu plecat de acasă, dansat după blocuri, claxoane etc. Am vrut ca nunta să fie despre noi, povestea noastră și țările în care ne-am născut. Am vrut să fie autentică, relaxată și să îi avem alături pe toți oamenii dragi nouă.

A ieșit perfect? Cu siguranță nu! A ieșit de vis? Absolut! Au fost câteva detalii care nu au ieșit exact cum le aveam eu în minte(OCD much?!), mai aveam o tonă de idei de poze pe care nu am apucat să le facem, mi-ar fi plăcut să pot discuta mai mult cu invitații etc. Dar nu le poți face pe toate într-un timp atât de scurt, și să și mai apuci să te și bucuri de fiecare secundă.

A fost un an întreg de planificat și răsplanificat, de gândit fiecare detaliu. Am pus tot sufletul, energia și ideile pentru evenimentul acesta și sper că asta s-a văzut atât pe parcursul anului, cât și în ziua nunții. Feedback-ul pe care l-am primit după nuntă a fost în proporție de 99.9% pozitiv și chiar sper că toți s-au simțit bine și nu mi-au spus asta doar din milă și pentru că știu cât m-am chinuit. :))

nunta alina john

ring bearer

Am avut parte de o ceremonie religioasă foarte specială, de o locație superbă decorată cu mult bun-gust, de flori de vis (mult mai frumoase decât mă așteptam), de un band foarte cool, de un DJ fain, de un fotograf și un videograf de gașcă, de un candy-bar (și torturi) de poveste, de un cvartet care ne-a încântat cu muzică clasică de cea mai bună calitate și de un Photobooth unde ne-am pozat și ne-am distrat pe cinste. Plus mai multe alte detalii despre care vă povestesc separat. Dar cel mai mult și cel mai tare mă bucur că în ziua nunții am avut parte de prezența oamenilor care chiar și-au dorit să fie acolo, alături de noi: părinții mei, nașii noștri super implicați, domnișoare și cavaleri care ne-au ajutat cu tot ce am avut nevoie și toți prietenii și amicii prezenți la eveniment. Nu mi-ar ajunge 5 articole să le mulțumesc pentru câte au făcut pentru noi.

nunta

altar mireasa

fotografie nunta

Mă bucur că John a avut ocazia să îi cunoască pe (aproape) toți oamenii dragi mie. Nu au fost acolo absolut toți oamenii pe care mi i-aș fi dorit aproape, dar au fost toți cei fără de care nu mi-aș fi închipuit una dintre cele mai speciale zile din viața noastră.

bridesmaids

bridesmaids wedding

Nu știu dacă am reușit să transmitem celor prezenți acolo (și nu numai) tot ce am vrut noi să transmitem, știu însă că noi ne-am simțit foarte bine și ne place cum a ieșit totul. Aștept cu nerăbdare (hint, hint Sebastian :)) ) pozele și filmările de la eveniment.

Până apuc să scriu în detaliu despre fiecare element în parte (și până primesc pozele de la fotograf), puteți vedea câteva din fotografii pe Facebook și Instagram. Tot pe Facebook sunt și câteva din videourile live de la eveniment. 🙂

Comments


Salut! Eu sunt Alina și de aproximativ un an și 6 luni de zile locuiesc în Statele Unite, unde am luat totul de la 0 încercând să îmi croiesc și să îmi găsesc drumul. Cred în vise împlinite, în oameni și mai cred că viața e un mix între muncă multă, noroc, momente și decizii cheie. Cred că poți găsi frumosul în aproape orice situație și poți învăța ceva de la fiecare persoană pe care o întâlnești. Mă bucur că ai ajuns aici și sper ca mai multe despre mine sper să afli din articolele pe care le scriu, articole care conțin mereu o bucățică din sufletul meu.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

INSTAGRAM
Follow me on Instagram!