Viața cu o pisică

Dacă mi-ați fi spus acum ceva timp că primul meu animăluț de companie al meu va fi o pisică, aș fi râs și v-aș fi spus că nu știți despre ce vorbiți. Am spus mereu că sunt a dog person și încă susțin asta. Doar că între timp și pisicile mi-au câștigat dragostea și încrederea. Înainte să plec din România, timp de un an, am avut grijă de cea mai dulce și simpatică pisică pe care ați văzut-o vreodată. Și ea a fost cea care mi-a schimbat complet opinia despre pisici. 🙂

De mult îmi doresc un animal de companie însă de când m-am mutat în America mi-am dorit și mai tare compania unui animăluț cu care să împart zilele în care nu aveam foarte multe de făcut și pe care să îl smotocesc și să îl răsfăț în fiecare zi. Bineînțeles că mi-am dorit un cățel (și încă îmi doresc) dar cumva în toată nebunia primului an petrecut în America nu am avut banii, timpul și nici un apartament suficient de mare pentru un cățel.

După ce ne-am stabilit tabăra în Michigan, am fost foarte hotărăți să adăugăm un ghemotoc de blană familiei noastre. Așa că într-o duminică dimineața, de Moș Nicolae, ne-am trezit cu chef de pisică și am plecat la un adăpost de unde l-am adus acasă pe Dexter. 🙂 L-am ales pentru că privirea lui spunea parcă: Ia-mă acasă!

adoptie pisici

Avea 10 săptămâni când l-am adus acasă și era o minge de blană pe care o ridicam într-o palmă. Ne-am îndrăgostit iremediabil de curiosul mic și blănos care nu a avut nevoie de mai mult de o zi pentru a prinde curaj și a explora fiecare colțișor din apartament. Ne place tare mult de el (și sper că și lui de noi) pentru că e foarte energic, jucăuș și iubăreț. Îi aruncăm jucării pe care el ni le aduce imediat înapoi, îi place mereu să fie în preajma noastră, nu miaună a pagubă fără motiv, e foarte curat și incredibil de drăgălaș.

Dexter pisica

dexter pe canapea

Dexter in pat

Dexter Albin

carte si pisica

Face ochii mari și își ia privirea blândă când mâncăm ceva, poate poate prinde și el măcar să guste ceva human food. Îi place mult să stea pe pervaz sau în fața ușii de la balcon și să admire trecătorii, mașinile și păsărelele de afară.

pisica pe balcon

Deși e tare jucăuș și năzdrăvan uneori, nu ne-a creat mari probleme și nici nu a distrus nimic prin casă. Are o pasiune pentru azaleea mea pe care încearcă să o muște din când în când. De Crăciun nu am avut mari probleme cu bradul deși a mai ros cât a putut crengile la care ajungea. Nu am avut însă episoade ca pe Youtube în care să vedem pomul clătinându-se cu pisica în el. Cea mai mare năzdrăvănie a lui însă a fost acum 3 zile. Nu știm exact cum sau când, dar blănosul nostru jucăuș s-a urcat pe o cutie a luat cheia mea de la mașină și a ascuns-o în dulapul nostru. Așa că a doua zi dimineața când să plec la lucru, ia cheia de unde nu-i. A trebuit să aștept ca John să se întoarcă de la birou să îmi aducă cheia de rezervă care era la el în mașină. Și uite așa amândoi am întârziat mai bine de o oră la birou din cauza hoțului de chei. Seara când am ajuns acasă și am ridicat niște haine, am găsit cheia sub ele, frumos ascunsă de Dexter. Cred că ne iubește prea mult și nu vrea să mai plecăm la lucru. 🙂

Mă bucur mult că l-am adus în familia noastră. Ne face zilele mai frumoase, ne amuză, ne iubește și ne face să zâmbim în fiecare zi. Cel mai bun tratament pentru o stare de bine – un ghemotoc de blană.

xbox

tabby

pisicuta

pisica noastra

pisica somnoroasa

pisica puturoasa

Dexter

ghemotoc de blana

kitten

pisica de craciun

Comments


Salut! Eu sunt Alina și de aproximativ un an și 6 luni de zile locuiesc în Statele Unite, unde am luat totul de la 0 încercând să îmi croiesc și să îmi găsesc drumul. Cred în vise împlinite, în oameni și mai cred că viața e un mix între muncă multă, noroc, momente și decizii cheie. Cred că poți găsi frumosul în aproape orice situație și poți învăța ceva de la fiecare persoană pe care o întâlnești. Mă bucur că ai ajuns aici și sper ca mai multe despre mine sper să afli din articolele pe care le scriu, articole care conțin mereu o bucățică din sufletul meu.

  1. Anca

    3 martie

    cat e de simpatic! si eu am 3 pisici si un catel chihuahua.

    • alina

      3 martie

      Si noi ne gandeam sa ii luam peste cateva luni un coleg de joaca lui Dexter. Sa vedem cum se comporta. 😛

  2. Oana

    3 martie

    Cat de scump este <3

    • alina

      3 martie

      Multumim, si noua ne place mult de el. 😀

  3. Simina

    25 martie

    Aww… ce pisoi frumos 🙂 Un ghemotoc de blana chiar iti face zilele mai frumoase… am si eu unul care seamana foarte mult cu cel pe care il aveti voi 😉
    Postarile tale sunt foarte faine si intotdeauna imi face placere sa le citesc indiferent de tema abordata.

    • alina

      2 mai

      Mersi frumos, Simina! 🙂

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

INSTAGRAM
Follow me on Instagram!