În vizită, acasă

Gata, a mai rămas o săptămână până îmi iau zborul spre casă, după exact un an de când m-am mutat în Statele Unite. Încă mi se pare puțin ciudat să vin acasă doar în vizită și să nu stau mai mult de două săptămâni, dar tot e mai bine decât deloc. Sigur, mi-aș fi dorit să fi apucat să vin măcar de două ori în România anul acesta, dar de cele mai multe socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. A fost un an mult prea plin de schimbări și evenimente care nu mi-au permis să fac prea multe planuri și care mi-au ținut mintea ocupată cu alte probleme.

Am decis însă să las în spate mormanul de probleme nerezolvate și să vin acasă. După o vară în care m-am împărțit între 3 joburi, merit o vacanță prelungită înaintea unui alt șir de schimbări. Și nu pot decât să mă bucur că am un soț care mă înțelege și care știe cât de important e să mai trec și pe acasă din când în când.

După ce până acum am zburat cu Air France, Delta, KLM, Swiss, Lufthansa și United Airlines, de data asta mă las pe mâna (a se citi aripa) celor de la Turkish Airlines. Au fost cei mai ieftini pe ruta Chicago – Budpesta (690$) și am și auzit numai de bine despre ei, așa că nu îmi fac griji. Singura mea preocupare e ce voi face 14 (!!!) ore în Istanbul cât e escala la dus.

Aștept cu nerăbdare să îmi revăd familia și toți prietenii de care îmi e atât de dor, să văd toți bebelușii prietenilor care între timp au început să umble, să vorbească și care sigur nu își mai amintesc de mine. Mă entuziasmez cu gândul  la bunătățile românești pe care mama și Buni au început deja să le pregătească și visez deja la salata de vinete, la caș, la telemea și la prăjiturile de casă făcute de Buni. Abia aștept să ies cu fetele la o cafea și să povestim cât în lună și în stele despre tot ce ni s-a întâmplat în ultimul an (și vai câte s-au adunat!). Îmi e dor tare să mă plimb cu autobuzul (nu râdeți!) și să iau la pas centrul Timișoarei așa că și astea două sunt pe lista de TO DO.

În afara faptului că am un alt nume de familie, eu nu simt că m-am schimbat în vreun fel, dar sunt tare curioasă cum voi percepe și privi România acum că merg doar în vizită. Nu am fost niciodată plecată de acasă pentru atâta timp așa că va fi o experiență interesantă.

Țin minte cum în luna septembrie din 2010, 2011 și 2013, când am venit aici cu programul Work&Travel, îmi făceam tot felul de planuri să văd cât mai multe locuri din SUA. Derulăm înainte 5 ani de la prima vizită în SUA și iată-mă acum, plănuind de zor prima vizită acasă, în România.

Mult a fost, puțin a mai rămas! 😀

vizita

Sursă foto

Comments


Salut! Eu sunt Alina și de aproximativ un an și 6 luni de zile locuiesc în Statele Unite, unde am luat totul de la 0 încercând să îmi croiesc și să îmi găsesc drumul. Cred în vise împlinite, în oameni și mai cred că viața e un mix între muncă multă, noroc, momente și decizii cheie. Cred că poți găsi frumosul în aproape orice situație și poți învăța ceva de la fiecare persoană pe care o întâlnești. Mă bucur că ai ajuns aici și sper ca mai multe despre mine sper să afli din articolele pe care le scriu, articole care conțin mereu o bucățică din sufletul meu.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

INSTAGRAM
Follow me on Instagram!