La pas prin New York City

Mi-am dorit de foarte mult timp să încep seria asta de articole, atât de mult încât am tot amânat momentul pentru că nu am vrut să le scriu rapid și să omit vreun detaliu important din poveștile pe care le-am strâns bătând la pas străzile New York-ului. Am săpat adânc în arhiva de fotografii și am ales, din miile de poze, pe cele care mi s-au părut cele mai reprezentative pentru orașul numit și The Big Apple. Inițial am crezut că îmi va fi greu să scriu despre experiența noastră acolo, având în vedere că au trecut ceva ani de atunci, însă editând puțin fotografiile, toate amintirile au devenit foarte fresh în mintea mea.

Cu melodia lui Frank Sinatra pe fundal, m-am așezat în fața calculatorului și zilele petrecute în New York au început să mi se deruleze în minte de parcă aș fi fost acolo alaltăieri. 🙂

Poate ar fi interesant să vă menționez că niciodată nu am fost atrasă de America (funny, nu?) și nu am crescut visând la Statele Unite, cu atât mai puțin la New York. Dorința aprigă de a vizita orașul de referință al Americii s-a activat atunci când ne-am hotarât să plecăm în Statele Unite cu programul Work&Travel, lucru care avea să devină rapid cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată.

Despre primul drum spre America cu oprire la New York am povestit într-o altă serie de articole, un drum plin de niște peripeții specifice unei călătorii către un continent nou și o lume pe care o descopeream pe repede înainte și fără să apucăm să procesăm tot ceea ce ni se întâmplă. Prima întâlnire cu New York-ul a durat câteva ore și este încă vagă în mintea mea pentru că eram extrem de obosite după un zbor transatlantic destul de lung și agitate să găsim o modalitate să ne continuăm călătoria către Chicago. Am plecat din New York cu dorința de a ne întoarce după vara petrecută in the middle of nowhere, pe Beaver Island, și să explorăm fiecare părticică a acestui oraș care, așa obosite cum eram, ne vrăjise în mod iremediabil în doar câteva ore.

A urmat o vară călduroasă și plină de muncă pe o insulă izolată de pe lacul Michigan, un local total opus și complet diferit de tot ceea ce în mintea noastră însemna America. Am plecat la sfârșit de septembrie cu un scop precis în gând, să vizităm și să ne bucurăm de patru zile pline în New York.

beaver island michigan

Goodbye, Beaver Island

Pentru a stabili din start datele problemei, am vizitat New York-ul la început de octombrie, în anul 2010. Am ajuns acolo cu autobuzul după vreo douăzeci de ore de călătorit din Michigan. Ne-ar fi plăcut tare mult să avem cazare chiar în buricul târgului (Manhattan), dar aveam să învățăm că o cazare în New York se rezervă cu mai mult de o săptămână înainte, aviz celor care vor să viziteze. 🙂 Așa că singura noastră soluție să nu cheltuim sute de $ pentru 4 nopți a fost să locuim în gazdă la ceva cunoștință de-a mamei Flaviei, o româncă de treabă care ne-a oferit o cameră în micuțul ei apartament din Queens, pentru o sumă modică.

in drum spre new york

În drum spre New York City

Au urmat patru zile pline cu o vreme de toamnă superbă în care am bătut străzile orașului în lung și în lat fără să ne oprim o secundă. Plecam dimineața devreme de acasă și ajungeam seara după ora 11, rupte de oboseală dar entuziasmate și fericite că am văzut locurile alea pe care numai în filme le văzusem până atunci. Patru zile nu sunt nici pe departe suficiente pentru oferta turistică diversificată pe care New York-ul o pune la dispoziție celor care au timp și bani să îl descopere. Cred că nici o lună de zile nu ar fi suficient pentru a descoperi măcar jumătate din farmecul acestui oraș. New York-ul le are pe toate: cultură, viață de noapte, muzee, clădiri istorice, zgârie-nori moderni, magazine pentru toate buzunarele, resturante, street food, parcuri, și lista poate continua.

alina in new york

La pas prin New York

plimbare new york

parc new york

Mi-ar fi plăcut să avem timp să vedem și să cercetăm New York-ul mai în detaliu, să ne pierdem pe străzile lui pline de oameni din toate colțurile lumii și să simțim viața așa cum o simt cei care trăiesc acolo, cea din afara traseelor turistice. Acum aproape cinci ani eram însă prea entuziasmate și doritoare să vedem locurile faimoase, așa că în cele patru zile petrecute acolo am reușit să vedem o mulțime de obiective populare ale New York-ului: Brooklyn Bridge, Times Square, Metropolitan Musem of Art, Empire State Building, Rockefeller Center, Central Park, Statuia Libertății, Madame Tussauds, Grand Central, Chinatown, Soho, Wall Street și am mers într-o plimbare pe feribot cu vedere spre toate clădirile New York-ului.

Pentru că a trebuit să ne încadrăm într-un anumit buget, am ales să cumpărăm un New York City Pass care ne-a costat 130 $ pe 3 zile (în prezent am văzut o ofertă de 150$ pe 3 zile). Nouă ni s-a părut că merită pentru că avea pe listă aproximativ 50 de atracții (dacă nu mai multe, nu mai țin minte). Va dați seama că numărul acela e pus acolo să atragă cumpărători, nu înseamnă că e și realist și chiar puteți vedea atâtea lucruri în doar trei zile. Ideea e ca la sfârșitul celor trei zile, când trageți linie, să fi economisit ceva bani față de prețul normal al intrărilor. Țin minte că noi ieșisem pe plus cu vreo 50$ – 70$. Nu e o avere, dar de ce să îi dai când îi poți avea în portofel?! 🙂

V-am zis că nu puteți vedea foarte multe lucruri în trei zile pentru că în New York se stă la coadă la absolut orice, și sincer nu îmi amintesc vreun loc în care să fi mers și să nu fi stat măcar 45 de minute la coadă. Pentru a vizita Empire State Building am stat la coadă 2 ore! La unele cozi am putut benficia de prioritate la intrare prin City Pass-ul pe care îl aveam, dar asta nu era valabil peste tot. Deci în New York se merge cu timp și răbdare.

arhitectura new york

Clădiri din New York City

cladiri new york city

Peste tot ne-am deplasat cu metroul și, foarte rar, cu autobuze; au o rețea de metrou extrem de bine pusă la punct și ajungi rapid cam oriunde vrei. De asemene, străzile sunt dispuse perpendicular și notate cu numere în ordine crescătoare/descrescătoare, depinzând de direcția din care vii sau mergi, deci e imposibil să te pierzi sau să nu găsești ceva. Oricum, și dacă te pierzi sau nu găsești un obiectiv turistic, new yorkezii sunt extrem de politicoși cu turiștii și se opresc și îți explică, atât cât știu și ei.

Nici la capitolul mâncare nu duc lipsă de nimic, găsești absolut orice specific de mâncare, restaurante ieftine, scumpe, exclusivisite, street food, cafenele; nu există să nu fie ceva pe gustul și buzunarul fiecăruia.

cladiri inalte new york

cladiri new york

empire state building

new york city

new york city

Manhattan, New York City

scari exterioare

vedere new york city

zgarie nori new york

Zgârie-nori New York City

cladire inalta

Chrysler building – Manhattan

Pe vremea când am fost noi, noul World Trade Center era în construcție, fiind inaugurat oficial în luna noiembrie a anului trecut.

world trade center

Construcție World Trade Center

chinatown

Chinatown, New York City

broadway

Broadway

madison avenue

Madison Avenue

fifth avenue

Fifth Avenue

prin new york

Bulevard în New York City

plimbare prin new york

times square

Times Square

applebees new york

reclama times square

În ceea ce privește siguranța orașului, mie personal nu mi s-a părut periculos. Noi am fost trei fete tot timpul, niciodată însoțite de vreo prezență masculină, și nu pot să zic că mi-a fost frică în vreun moment. Sigur, am stat departe de zone gen The Bronx și de cele izolate. Am umblat și seara după ora 11 și nu am pățit nimic, din fericire.

taxi new york

Taxiurile galbene din New York City

taxiuri

times square new york

scari times square

times square america

ralph lauren

Ralph Lauren – New York City

tom ford new york

hot dog new york

Tarabă cu hot dog în New York

metrou new york

La metrou

Informații utile

  • pentru cazare puteți folosi airbnb sau oricare hostel din zona Manhattan sau Queens; consultați și tripadvisor și booking.com pentru a vă face o idee despre cum arată locul respectiv și ce experiențe au avut alți turiști;
  • căutați cazarea din timp!
  • noi am achiziționat NY City pass de la un chioșc din New York dar e mai simplu și mai ieftin să le achiziționați online de aici;
  • folosiți cu încredere rețeaua de metrou, noi așa ne-am plimbat și a fost totul în regulă, toate punctele orașului sunt bine conectate între ele;
  • mergeți cu timp la fiecare atracție turistică pentru că peste tot veți găsi cozi interminabile; rar stai sub 60 de minute la o coadă.

New York-ul nu este cel mai scump oraș din lume, dar nici cel mai ieftin. Îl poți descoperi și cu un buget redus însă, dacă știi să te organizezi puțin. Sigur, un bilet pe la un spectacol de pe Broadway, de exemplu, ar adăuga puțină autenticitate experienței, dar sunt o mulțime de alte lucruri pe care le poți face pentru a simți „vibrația” orașului cu bani puțini.

Nu știu cum l-au perceput alții, însă pe mine New York-ul m-a fascinat într-un mod greu de explicat. Da, e un oraș mare, cu o agitație constantă, cu multă lume, cu oameni din toate colțurile lumii, foarte murdar pe alocuri și, totuși, când ești acolo te încearcă un sentiment contradictoriu: te simți atât de mic față de tot ceea ce este în jurul tău și totuși simți că ai o mie de posibilități pe toate planurile. 🙂

Nu știu dacă fascinația vine din faptul că ne petrecusem ultimele 3 luni pe o insulă izolată, sau că am văzut locurile pe care numai în filme le vedem, sau poate pentru că fiecare om de acolo părea să ascundă o poveste interesantă.

Anual, zeci de milioane de oameni (aproximativ 50 de milioane în 2013) vizitează New York-ul, fiecare cu alte așteptări și idei. Eu am ajuns acolo la 21 de ani, cu așteptări mari, cu ideea că definiția Americii e acolo, ascunsă între zgărie-norii aceia impunători. Și am plecat spre casă vrăjită de șarmul unui oraș care m-a cucerit în numai patru zile. 🙂

P.S: Dacă ați vizitat New York-ul și aveți și alte tips&tricks, le aștept cu mare drag în comentarii.

Comments


Salut! Eu sunt Alina și de aproximativ un an și 6 luni de zile locuiesc în Statele Unite, unde am luat totul de la 0 încercând să îmi croiesc și să îmi găsesc drumul. Cred în vise împlinite, în oameni și mai cred că viața e un mix între muncă multă, noroc, momente și decizii cheie. Cred că poți găsi frumosul în aproape orice situație și poți învăța ceva de la fiecare persoană pe care o întâlnești. Mă bucur că ai ajuns aici și sper ca mai multe despre mine sper să afli din articolele pe care le scriu, articole care conțin mereu o bucățică din sufletul meu.

  1. Of, of, of, of… Mă îmbolnăvesc de inimă dacă mai umblu pe blogul tău… 🙂 Și eu sunt fascinat de The Big Apple; să știi că datorită ție m-am hotărât să vizitez și eu acest oraș desprins din romane Sci-Fi și poate și alte zone ale Americii. Times Square, ferea’ că viu! :))
    Peste vreo doi-trei ani, poate, dar hotărârea e luată deja. Problema e că, odată ajuns, s-ar putea să nu mai vreau să mă întorc în România…

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

INSTAGRAM
Follow me on Instagram!