Lista cu doruri

Am început lista asta chiar de dinainte să plec din România, însă nu am apucat să o termin atunci din diverse motive. Și mai bine că nu am apucat pentru că după 3 luni și jumătate de locuit în America, îmi dau mai bine seama de ceea ce îmi e cu adevărat dor.

Cred că nici nu mai are rost să menționez că cel mai dor îmi e de familie, de bunicile mele și, nu în ultimul rând, de Albița, cea mai drăgălașă și cuminte pisică din lume.

familie

La Casa Altringen, de ziua mea

petrecere mama

Petrecerea pentru mama la 50 de ani – mai 2014

Albita

Albița

Îmi e tare, tare dor de toți prietenii și prietenele mele (se știu ei/ele care sunt, nu are rost să îi enumăr pe toți ca la Oscaruri). Duc lipsă de quality time între fete de nici nu vă puteți imagina! Nu am nici o prietenă sau o amică în imediata apropiere cu care să pot ieși la o cafea sau la o poveste despre subiecte care numai pe noi, fetele, ne pot entuziasma. De fapt, oricât de trist ar suna, nu am nici un prieten și asta cred că mă deranjează cel mai tare. 😛 Îmi e dor de întâlnirile cu Cris și Flavia și de momentele când râdeam împreună despre lucruri care numai nouă ni se par comice. Îmi e dor să beau o Caramelita la Segrafedo cu Laura, Roxi și Sabina. Și mai îmi e dor de plimbările noastre prin Timișoara și de roadtrip-urile în care am plecat împreună. 🙂

fetele la new york

Cu Cris si Flavia la New York

excursie cluj

Cu fetele la Joben, in Cluj

excursie cluj cu fetele

Vedere de deasupra Clujului

cupcakes

Cupcakes

Nici n-aș vrea să deschid subiectul mâncare pentru că îmi e frică să nu mă întind prea mult. Lista de alimente și mâncăruri de care îmi e dor este infintă. Începem cu laptele, cașul și telemeaua. Aș da ORICE pot mânca aici niște caș cu roșii. 😀 Nu fac pe interesanta și nu zic că aici nu se găsește mâncare bună, dar cu siguranță nu găsesc multe din preparatele pe care acasă le adoram. Nu îmi place și nu mă obișnuiesc nici cum cu laptele de aici ULTRA pasteurizat și cu gust de apă chioară. Mi-am luat organic, bio, „nebio”. Toate sunt la fel, incomparabile cu laptele de casă. Pâine am mâncat de exact de trei ori de când sunt aici pentru că rar găsesc ceva pe gustul meu. Mai îmi e dor de de supele lui Buni, de prăjiturile de casă preparate de la 0 (cremeșșșșș!), fără mixuri vândute în cutii prin magazine și tare aș mai mânca și niște sarmale (tot de-ale lui Buni) și niște șnițele cum numai mama știe să facă. 😀

aperitive romanesti

Aperitive romanesti

prajitura cu nuca

Prăjitură de casă cu nucă

Tot la capitolul mâncare, mai îmi e dor de junk-ul food-ul de România. De un KFC, shaworma, mâncarea chinezească din Timișoara și de o felie de tort de la Timeea. Da, ați citit bine, sunt în SUA și aș prefera să mănânc mâncare de fast-food în România. Nu îmi place nici un fast-food de aici. În toate vizitele pe care le-am făcut în America până să mă mut, am mâncat o singură dată la Mc și o singură dată la KFC și de atunci mi-am promis că nu mai calc în nici care din ele. Nu se compară nici ca gust, nici din punct de vedere al curățeniei etc. Nu zic că în România mâncarea de fast-food e mai sănătoasă și nu promovez un stil de viață nesănătos, dar dacă îți e poftă de junk food, să fiți siguri că în România e mai bun la gust. Singurele „derapaje” culinare pe care le-am avut de când sunt aici au fost vreo 3 comenzi de pizza și Bufetul Chinezesc. Vă povestesc cu altă ocazie ce mâncăm noi pe aici și cum încercăm să stăm departe de toate prostiile pe care le găsești prin magazine.

Revenind însă la lista mea cu doruri, oricât de șocant ar suna, îmi e dor să trăiesc într-un oraș care are un sistem de transport în comun. Aici distanțele sunt foarte mari și nu pot ajunge niciunde fără cineva care să mă ducă cu mașina sau fără să pedalez măcar 40 de minute până la un magazin sau sală. Așa că îmi lipsește tare un autobuz 33 pe care să îl iau din fața blocului și care să mă ducă direct în centrul orașului. Sau un Express. Sau un tramvai. 😛

Îmi e dor să mă plimb pe străzile orașului în care am crescut, să mă întâlnesc cu prieteni și oameni cunoscuți, să particip la evenimentele din oraș.

Dor îmi e și de de limba română, dor să mă exprim vesel și rapid, să fac glume în stilul meu și să nu mă concentrez la fiecare propoziție pe care o zic sa nu cumva să aibă alt sens și să mă interpreteze lumea greșit. Mă tot gândesc că de atâtea ori v-am spus că îmi e dor de limba română că poate aveți impresia că stau rău de tot la capitolul engleză și abia mă înțelege lumea pe aici. :)) Nu e așa, dar am nevoie de timp să ajung să mă simt extrem de confortabil și sigură pe mine și atunci când vorbesc în engleză. Citesc foarte mult în engleză și încerc să învăț cât mai multe expresii și moduri de exprimare specifice nativilor pentru a mă putea exprima așa cum o fac și în limba română. Până acolo însă, mai e mult de muncă.

Mult mai ușoară mi-ar fi viața cu unitățile de măsură cu care am crescut. Îmi e dor de kilograme, grade Celsius, centimentri, metri etc. Dar na, asta se învață în timp. Momentan știu că sub 70 F înseamnă că e răcoare și de la 70 în sus e cald. :)) De asemenea, a fost un șoc să mă urc pe cântar și să văd un număr format din 3 cifre. 😛

Mă bucur tare să fiu lângă ocean, dar câteodată mi se face dor de un peisaj tipic românesc, cu un deal și cu o căpiță de fân în depărtare.

romania

Prin România

peisaje romania

România, din tren

Alina in Romania

Vedere Babele

Cam de treburile astea îmi e mie dor acum. Nu vreau să par fatalistă și articolul acesta nu este scris cu tristețe sau regret, ci cu dor de oamenii, gusturile și locurile cu care am crescut. Acest articol este despre autenticitate, despre trecut, prezent și viitor, despre oameni dragi și despre adaptarea la nou.

Un lucru este însă sigur și l-am mai spus și cu alte ocazii, să începi de la (aproape) 0 într-o țară nouă e un exercițiu incredibil de autocunoaștere și de ieșire din zona de confort. Și mie momentan îmi place tare mult provocarea asta. Mai am multe de aflat, multe de descoperit și multe de trăit în America până să pot să spun cu adevărat dacă sau cât de mult îmi place aici.

Dar până atunci mă relaxez și să savurez la maxim fiecare etapă.

Comments


Salut! Eu sunt Alina și de aproximativ un an și 6 luni de zile locuiesc în Statele Unite, unde am luat totul de la 0 încercând să îmi croiesc și să îmi găsesc drumul. Cred în vise împlinite, în oameni și mai cred că viața e un mix între muncă multă, noroc, momente și decizii cheie. Cred că poți găsi frumosul în aproape orice situație și poți învăța ceva de la fiecare persoană pe care o întâlnești. Mă bucur că ai ajuns aici și sper ca mai multe despre mine sper să afli din articolele pe care le scriu, articole care conțin mereu o bucățică din sufletul meu.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

INSTAGRAM
Follow me on Instagram!