Switching continents

De când am mers în State prima dată şi mai ales de când mi s-a pus pata pe un băiat cu cetăţenie americană, sunt întrebată în mod constant când plec din ţară. Nimeni nu mă mai întreabă ce fac, cum îs, ci doar când plec.

Nu ştiu cum văd mulţi problema asta cu plecatul din România, însă eu ştiu că pentru mine nu este şi nu a reprezentat vreodată o prioritate. Poate nu m-am lovit de prea multe chestii rele aici în ţară, poate îs nebună, poate îs prea permisivă sau poate pur şi simplu îmi place aşa cum este. Nu ştiu de ce, însă eram mereu ferm convinsă că nu mă voi muta de aici.

Din păcate (sau din fericire), nu mi-a plăcut în viaţă să-mi asum prea multe riscuri. Sunt genul de persoană pentru care planul B există întotdeauna. Sunt o perfecţionistă şi vreau ca lucrurile să iasă, nu neapărat cum mi-am imaginat eu, dar să iasă bine. Ştiu, dacă rişti, câştigi. Dar există şi opţiunea să pierzi. Şi de puţine ori îmi asum aceste riscuri.

Din acest motiv, nici o secundă nu mi-a trecut prin cap să mă mărit cu vreun american, fie el John sau altul, doar ca să pot rămâne în SUA şi să am şi eu green card-ul ăla pentru care multe ar plăti. Visul american nu m-a prins niciodată. Nu mă visez cetăţean american şi nici nu mi se umezesc ochii când aud imnul american. O fi America plină de posibilităţi, o fi o ţară frumoasă, o avea oameni faini şi de gaşcă, mall-uri muuulte şi faine, IHOP, Olive Graden şi alte avantaje tentante, dar nu va fi niciodată România.

Acum, trecând la realitate, probabil că drumul mă va duce acolo, pentru că ar fi puţin absurd şi egoist din partea mea să-i propun lui John să se mute în România. Cu o facultate de bio-inginerie medicală, mă gândesc că s-ar cam plictisi în România, iar PR-ul pare să fie the best în America.

Să iei o astfel de decizie nu mi se pare un lucru uşor. Când ajungi în situaţia asta pui în balanţă toate lucrurile şi îţi dai seama că orice ai alege, nici cum nu va fi perfect. Renunţi la unele lucruri, câştigi altele. Te îndăpărtezi de persoanele de aici, dar ai pe altcineva aproape. Începi practic de la 0. Ştiu, sunt tânără, am timp, ar trebui să am şi răbdare dar pe acolo nu mă ştie (mai) nimeni, nu prea contează cât m-am zbătut eu până la acel moment sau ce am făcut. Pe americani trebe să-i convingi prin fapte concrete şi în timp că eşti în stare de ceva, nu aburindu-i cu povești.

Tocmai din acest motiv, am ales să mă întorc în 2011 acasă, să termin un master, să îmi dau mie timp să mă gândesc la ce doresc să fac. Nu de alta, dar dacă voi pleca, va fi probabil cel mai mare pariu pe care l-aş pune cu mine, şi nu-mi place să pierd. 🙂

Aşa că vă rog, mai întrebaţi-mă şi ce mai fac şi cum mai sunt când mă vedeţi! Probabil că voi pleca, dar promit solemn să vă spun atunci când va veni momentul. 🙂

Sursă poză

Decizii

Decizii

Comments


Salut! Eu sunt Alina și de aproximativ un an și 6 luni de zile locuiesc în Statele Unite, unde am luat totul de la 0 încercând să îmi croiesc și să îmi găsesc drumul. Cred în vise împlinite, în oameni și mai cred că viața e un mix între muncă multă, noroc, momente și decizii cheie. Cred că poți găsi frumosul în aproape orice situație și poți învăța ceva de la fiecare persoană pe care o întâlnești. Mă bucur că ai ajuns aici și sper ca mai multe despre mine sper să afli din articolele pe care le scriu, articole care conțin mereu o bucățică din sufletul meu.

  1. Nali

    16 ianuarie

    Banuiesc ca nu iti e deloc usor 🙁 Mie mi-a fost greu sa ma decid sa ma mut pana aici in Bucuresti, deci nu cred ca pot sa imi imaginez ce e in sufletul tau.
    Orice ai alege, sa pui intotdeauna fericirea ta pe primul plan. Restul se rezolva de la sine.

    • Alina Ghenciu

      16 ianuarie

      Așa e , nu e o decizie ușor de luat. Până la urmă e greu de luat pentru că fericirea mea se împarte între familie și prieteni aici și John în SUA. Da mă gândesc că o fi bine. Avioanele par să zboare destul de repede. 😀

  2. Calin

    16 ianuarie

    In sfarsit aud si eu pe cineva care nu e disperat sa plece afara („ca acolo e mai bine!”) sau care ar face aprope orice pt „renumita” viza. Alina imi pare bine sa aud pe cineva ca se gandeste obiectiv la asta, nu doar ca la singura varianta pt implinirea „tuturor posibilitatilor”. Succes in continuare pt orice alegi in final

  3. Sophie

    7 aprilie

    E o decizie grea, nu toata lumea se adapteaza la fel de bine afara. Eu am plecat in 2008 si nu am nicio intentie sa ma intorc pentru ca ma simt extraordinar de bine, mi-am facut prieteni foarte buni imediat iar avand in vedere domeniul meu profesional nu prea am ce face in Romania. Daca decizi sa pleci, singurul meu sfat e sa „keep an open mind”. Experienta mea cu strainii a fost intotdeauna foarte buna – atata timp cat vad ca esti muncitor, ca stii ce faci si ca esti deschis si sociabil, te respecta foarte mult. Multi romani plecati dincolo (din cei pe care ii cunosc eu) isi petrect jumatate din timp plangandu-se de cate lucruri le e dor din Romania in loc sa incerce sa se adapteze acolo sau sa se intoarca acasa sa isi croiasca un trai aici. Iti doresc succes!

    • Așa e. Nu e ușor, dar și diferă de la o personalitate la alta. 🙂 Mulțumesc pentru comentariu. Ajută să auzi vești de genul de la oameni care nu suferă că îs departe.

      Mulțumesc! 🙂

  4. […] A fost prima zi de luni, după 2 ani și jumătate, când m-am trezit fără să mă duc la lucru. E ciudat ca după o perioadă în care nu știam cum să mă împart între lucru, master + alte activități, să nu mă intereseze că e luni, marți sau duminică. Dar e bine momentan. Aveam nevoie de timp pentru mine și timp să rezolv toate cele pe care le mai am de rezolvat înainte de marea mutare. […]

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

INSTAGRAM
Follow me on Instagram!